URETROSTOMA PERINEALĂ LA PISICI

Generalități

Uretrostoma perineală reprezintă intervenția chirurgicală care este efectuată pentru a crea un nou orificiu al uretrei­ (canalul care transportă urina de la nivelul vezicii urinare la exterior) în zona perineală (zona situată între scrot și anus). Această operație este cel mai frecvent efectuată la motanii care suferă de boala tractului urinar inferior (sindromul urologic felin) și pentru a evita o obstrucție a uretrei la nivelul penisului, prin șuntarea uretrei cu un diametru mai mic de la nivelul penisului și deschidere uretrei cu un diametru mai mare din zona pelvină. Uretra este o structură tubulară care se întinde de la nivelul vezicii urinare la exteriorul corpului. La pisica de sex femel, uretra este mai scurtă și mai mare în diametru. La motan, uretra, și în special porțiunea care este situată în interiorul penisului, este destul de îngustă. Ca urmare, aceasta poate fi blocată/obturată cu ușurință de pietre urinare, o combinație de cristale și mucus care formează un „dop”, cheaguri de sânge sau de-o tumoră. De asemenea, această operație este indicată în cazurile în care există traumatisme ale penisului sau ale porțiunii inferioare/terminale a uretrei.

Majoritatea pisicilor afectate de sindromul urologic felin sunt motani castrați, cu vârsta cuprinsă între 2 și 6 ani, sedentari și supraponderali. Aceștia produc și elimină nisip și dopuri de detritusuri (resturi de țesuturi descuamate) în urină, astfel încât există, în permanență, posibilitatea de a se produce obstruarea evacuării urinei la nivelul uretrei. În prezent, nu este cunoscută cauza exactă a sindromului urologic felin, dar pisicile care suferă de această afecțiune sunt predispuse la obstrucție uretrală. De asemenea, un animăluț care suferă traumatisme ale uretrei, fie printr-o lacerație cauzată de un os penian rupt, prin lezarea directă a penisului sau ca urmare a unui sondaj/cateterism traumatizant al uretrei, poate avea nevoie de o uretrostomă perineală.

În concluzie, indicațiile pentru uretrostoma perineală sunt reprezentate de:

·         Obstrucția uretrală cronică, consecința sindromului urologic felin

·         Obstrucția datorată pietrelor tractului urinar

·         Distrugerea uretrei ca urmare a unui traumatism sau în urma cateterismului uretral.

La pisicile care prezintă obstrucții uretrale datorate sindromului urologic felin, în primul rând va trebui să li se permeabilizeze (să fie înlăturată obstrucția) uretra prin intermediul unui sondaj uretral. Această manoperă poate fi dificilă și poate avea drept urmare lezarea sau chiar ruperea uretrei. Dacă uretra este distrusă sau în cazul în care sonda/cateterul nu poate fi introdus pentru a restabili scurgerea urinei, există toate șansele să fie necesară o uretrostomă perineală. În orice caz, înainte de a purcede la efectuarea uretrostomei se recomandă evacuarea urinei reținute, dacă nu prin sondaj uretral, atunci prin efectuarea cistocentezei (puncționarea vezicii urinare cu ajutorul ghidajului ecografic și extragerea urinei).

Diagnosticul

Medicul dvs. veterinar vă va pune mai multe întrebări pentru a-și forma un istoric complet privind evoluția problemei. Iată câteva dintre aceste posibile întrebări:

·         Cum este pofta de mâncare a animăluțului dvs. de companie?

·         Animăluțul dvs. de companie este activ?

·         Care este atitudinea/comportamentul animăluțului dvs. de companie?

·         Acesta a urinat normal?

·         Ați sesizat vreo dificultate de a urina?

·         Ați sesizat prezența sângelui în urina animăluțului dvs.?

·         De cât timp durează problema?

De asemenea, medicul dvs. veterinar vă va examina în totalitate animăluțul de companie, incluzând verificarea temperaturii corporale (pentru a depista dacă animăluțul dvs. este febril) și ascultarea inimii și a pulmonilor. În cadrul examinării generale, medicul dvs. veterinar va palpa (pipăi) abdomenul animăluțului dvs. pentru a verifica dacă acesta are vezica urinară mărită, dacă există vreun eventual lichid în exces în abdomen sau dacă animăluțul dvs. manifestă vreo eventuală durere la atingerea/palparea abdomenului. Animăluțele care nu pot urina datorită unei uretre obstrucționate pot avea o stare foarte proastă și pot necesita tratament de urgență. Acesta ar putea include administrarea intravenoasă de lichide perfuzabile și sondajul uretral de urgență sau punerea în practică a altor metode de eliberare a pacientului de urina în exces.

Testele

·         Testele de sânge și de urină sunt necesare pentru depistarea eventualelor dezechilibre/tulburări ale electroliților, semnelor de insuficiență renală sau de infecție a tractului urinar. De asemenea, aceste teste vor identifica eventualele modificări/neregularități în funcția rinichilor și/sau a ficatului, aspecte deosebit de importante de știut, mai ales dacă animăluțul dvs. de companie va avea nevoie de anestezie generală și intervenție chirurgicală. NOTĂ!!! Animăluțele care nu pot urina pot prezenta anomalii severe în ceea ce privesc valorile parametrilor renali și a nivelurilor de electroliți, necesitând instituirea terapiei intravenoase cu lichide și monitorizarea inimii în ceea ce privesc aritmiile (ritmurile cardiace anormale).

·         Radiografiile care interesează abdomenului pot fi efectuate pentru a verifica existența eventualelor pietre în vezica urinară, uretră sau alte părți ale tractului urinar, care ar putea provoca obstrucția. De asemenea, acestea sunt necesare în cazul animăluțelor care au fost implicate într-un eveniment traumatizant pentru a se depista dacă există leziuni ale coastelor, diafragmului și pulmonilor.

·         O ecografie abdominală se dovedește întotdeauna utilă în identificarea pietrelor și a altor probleme de la nivelul vezicii urinare sau a restului componentelor tractului urinar. De asemenea, odată cu identificarea eventualelor pietre de la nivelul aparatului urinar, ecografia abdominală poate evalua și depista eventualele probleme ale celorlalte organe din cavitatea abdominală.

Tratamentul

Dacă uretra este obstruată (blocată) și animăluțul dvs. de companie nu poate urina, starea de sănătate a acestuia se poate deprecia rapid și, în consecință, va avea nevoie de stabilizarea de urgență. Protocolul de stabilizare poate include administrarea intravenoasă a lichidelor perfuzabile, monitorizarea inimii și cateterismul/sondajul uretral de urgență pentru a îndepărta obstrucția.

Pentru a se putea introduce sonda urinară, multe pisici trebuie să fie tranchilizate sau anesteziate. În cazul în care obstrucția nu poate fi remediată, respectiv, pisica nu poate fi sondată și nici nu este stabilă pentru a suporta anestezia și intervenția chirurgicală de lungă durată, va trebui să se facă uz de metodele de urgență de drenare a vezicii urinare și/sau eliminare a excesului de metaboliți din sânge. Astfel, un cateter de dializă peritoneală poate fi introdus în cavitatea abdominală (NOTĂ!!! Prin acest cateter se introduc lichide pentru a dilua și îndepărta metaboliții din sânge, care s-au acumulat ca urmare a obstrucției uretrale) sau un tub-cistostomie (procedeu cunoscut ca cistocenteză) poate fi introdus în vezica urinară pentru a permite evacuarea urinei și/sau stabilizarea dezechilibrelor electrolitice.

Odată ce pacientul este stabil, uretrostoma perineală poate fi efectuată. În timpul operației de uretrostomă perineală, penisul și scrotul (și testiculele dacă motanul nu a fost încă castrat) sunt îndepărtate și uretra pelvină cu diametrul mai mare, respectiv, mucoasa acesteia este deschisă și suturată de pielea din jur (în regiunea perineală), creându-se un nou orificiu permanent la nivelul uretrei, chiar sub anus.

După intervenția chirurgicală, în jurul gâtului pisicii va fi dispus un guler elizabetan pentru a o împiedica să-și lingă și traumatizeze noul orificiul uretral. Limba aspră și abrazivă a pisicii poate distruge țesuturile aflate în curs de vindecare/cicatrizare. Animăluțul dvs. de companie va trebui să fie monitorizat și tratat în ceea ce privesc durerea și orice alte modificări depistate la analizele de sânge. Acest lucru poate implica administrarea intravenoasă a lichidelor perfuzabile și poate necesita câteva zile de internare.

În cazul în care au fost îndepărtate pietre, acestea vor fi trimise la laborator pentru analiză pentru a se depista din ce tip de minerale sunt formate. Pentru a preveni reapariția acestora, s-ar putea să fie necesară schimbarea dietei sau a regimului alimentar.

De asemenea, antibioticele se pot dovedi utile, mai ales dacă a existat o infecție concurentă a tractului urinar.

După circa 10-14 zile de la intervenția chirurgicală, va trebui să vă prezentați cu pisica dvs. la medicul veterinar pentru a-i fi scoase firele de la nivelul uretrostomei. Trebuie menționat faptul că, nu de puține ori, aceste fire sau copci vor putea fi scoase numai după sedarea pacientului. Scoaterea firelor din această zonă sensibilă provoacă un oarecare disconfort și dacă pisica se mișcă brusc în timpul îndepărtării suturii, noul orificiu uretral poate fi lezat.

În cazul în care uretrostoma nu se vindecă în mod corespunzător sau este lezată, aceasta se poate cicatriza sau se închide complet sau defectuos. Această situație poartă denumirea de „strictură” și necesită o operație suplimentară pentru redeschiderea uretrei.

Prognosticul Pisicii cu Uretrostomă Perineală

O pisică care are uretrostomă perineală poate prezenta un risc mai mai mare de a dezvolta infecții ale tractului urinar și va trebui să fie monitorizată îndeaproape. Mulți medici veterinari recomandă ca o urocultură să fie efectuată trimestrial pentru a depista dacă pacienții lor cu uretrostomă ar putea prezenta o infecție asimptomatică (fără să manifeste semne clinice). Pisica poate dezvolta în continuare sindromul urologic felin și pietre la nivelul vezicii urinare, chiar dacă intervenția chirurgicală a fost reușită, deși este mai puțin probabil ca aceasta să se mai blocheze din nou, consecutiv efectuării uretrostomei. De asemenea, unele pisici care au fost operate pot dezvolta o strictură (formarea unui țesut cicatriceal care îngustează uretra). Aceste pisici sunt mai predispuse la blocaj urinar și o a doua operație se poate dovedi necesară.

Îngrijirea la Domiciliu

Urmați îndeaproape instrucțiunile medicului dvs. veterinar privind îngrijirea postoperatorie pentru a obține cele mai bune rezultate.

Pacientul va trebui să poarte un guler elizabetan pentru a-l împiedica să-și lingă și traumatiza noul orificiu uretral pe toată durată vindecării acestuia. Lezarea noului orificiu ar putea provoca cicatrizarea și închiderea acestuia, necesitând o intervenție chirurgicală ulterioară pentru redeschiderea acestuia.

Până la scoaterea firelor, pisica va trebui să aibă în litiera sa bucăți de ziar sau de prosop de hârtie sau pelete de ziar/hârtie în locul nisipurilor igienice obișnuite pentru a se putea monitoriza aspectul urinei și pentru a preveni conglomerarea cristalelor de bentonită sau silicați la nivelul noului orificiu uretral.

Îngrijirea în Continuare

Tratamentul optim al animăluțului dvs. de companie se bazează pe asocierea îngrijirii oferite de dumneavoastră la domiciliu cu cea oferită de personalul medical veterinar de specialitate. Perioada imediat următoare intervenției chirurgicale poate fi critică, mai ales dacă starea de sănătate a animăluțului dvs. nu se îmbunătățește rapid.

·         Administrați-i animăluțului dvs. toate medicamentele prescrise întocmai cum v-au fost recomandate. Avertizați-vă medicul veterinar dacă întâmpinați probleme în ceea ce privește tratarea animăluțului dvs.

·         Urmați îndeaproape instrucțiunile medicului dvs. veterinar în ceea ce privește îngrijirea postoperatorie, inclusiv restricționarea activității fizice timp de 1-2 săptămâni. Acest lucru îi permite inciziei să se vindece.

·         Contactați-vă imediat medicul veterinar dacă animăluțul dvs. întâmpină dificultăți la urinare.

Extirparea Glandelor Anale

Prezentare Generală

Glandele sau sacii anali sunt glande localizate lângă anus care produc secreții eliminate în mod normal în timpul defecării. În mod normal, aceste secreții au un miros respingător și culoare galben pai cu particule maronii.

Glandele anale sunt localizate în pozițiile orelor 4 și 8 ale ceasului la nivelul anusului și sunt „încorporate” în mușchiul sfincterului anal.

• Diversele boli ale glandelor anale sunt reprezentate de:

• Blocaj/Obstrucție

• Inflamație

• Infecție sau formarea abceselor

• Tumori

Obstrucția glandelor anale poate duce la inflamația sau infecția glandelor anale. Câinii sunt mai frecvent afectați de boli ale glandelor anale decât pisicile. Rasele mici de câini sunt mult mai des afectate de obstrucția glandelor anale decât rasele mari de câini. Cățelele senioare sunt mult mai frecvent afectate de tumori ale glandelor anale.

Blocarea/Obstrucția Glandelor Anale

Obstrucția este mult mai des întâlnită la câinii de talie mică și este rezultatul unor cantități mari de secreții dense (groase) a glandelor anale care nu pot fi eliminate de câine în timpul defecării. În consecință, secrețiile se acumulează și provoacă disconfort pe măsură ce glanda se mărește în dimensiune.

Singurele simptome pe care le-ați putea observa sunt trasul pe fund sau frecarea anusului pe covor sau pământ și linsul excesiv al anusului sau al bazei cozii.

Saculita Anală (Inflamația Glandelor Anale)

Aceasta poate fi cauzată de acumularea și împăstarea secrețiilor glandelor anale sau de infecțiile bacteriene ale acestora. Saculita anală este mult mai dureroasă decât obstrucția glandelor anale. În afară de trasul pe fund și linsul excesiv, veți putea sesiza cum animăluțul dvs. de companie se chinuie să defece, ezitând să abordeze poziția de defecare sau așezându-se asimetric.

Abcesul Glandelor Anale

Acesta reprezintă o glandă anală plină cu puroi, consecința unei infecții bacteriene. Abcesele glandelor anale sunt mult mai dureroase decât obstrucțiile glandelor anale. În afară de trasul pe fund, linsul excesiv și tenesmele de a defeca, puteți sesiza o umflătură roșie lângă anus sau puroiul care se scurge dintr-o rană deschisă de lângă anus, în cazul în care abcesul deja s-a spart.

Tumorile Glandelor Anale

Tumorile glandelor anale (adenocarcinoamele de glandă apocrină), de multe ori, nu sunt dureroase și, de regulă, nu se constată o înroșire a pielii de deasupra glandei sau vreo rană deschisă. Acestea apar cel mai frecvent la cățelele vârstnice, sterilizate sau nu. Acestea pot provoca o creștere a nivelurilor de calciu din sânge, care pot induce semne clinice, cum ar fi polidipsie (consum crescut de apă) și poliurie (urinare într-o cantitate mai mare). Aceste tumori, cel mai adesea, diseminează la nivelul limfonodulilor sublombari, care sunt localizați în abdomen chiar sub vertebrele lombare. În cazul în care limfonodulii se măresc datorită diseminării cancerului, aceștia pot obstrua tranzitul fecalelor, făcând compresiune pe colon. Acest lucru se manifestă sub forma unei defecări dificile sau a producerii de fecale de forma unei panglici. Câinii cu tumori ale glandelor anale pot prezenta și simptome asociate altor tipuri de boli ale glandelor anale, incluzând trasul pe fund, linsul excesiv, sforțarea de a defeca, reticența de a aborda poziția de defecare sau așezarea asimetrică pentru a evita tensiunea pe glanda afectată.

Extirparea glandelor anale este indicată în cazurile de infecții cronice, recurente ale glandelor anale, precum și în tumorile glandelor anale.

Ce Ar Trebui Să Urmăriți

• Trasul sau frecarea anusului de pământ sau covor

• Lingerea frecventă a anusului sau a bazei cozii

• Reticența de a se așeza sau așezarea asimetrică pentru a evita tensiunea pe glanda anală dureroasă

• Sforțarea de a defeca, defecarea dificilă, producerea fecalelor de forma unor panglici

Infecțiile cronice/recurente ale glandelor anale, precum și tumorile glandelor anale sunt tratate numai prin intermediul intervenției chirurgicale de extirpare a glandelor anale.

Diagnosticul

• Un istoric complet. Medicul dvs. veterinar vă va pune câteva întrebări specifice privind obiceiurile de defecare (tenesme, mărimea/forma fecalelor, frecvența, durere), apetitul, pierderea în greutate, obiceiurile de urinare și consum al apei, ce simptome ați sesizat și de cât timp durează acestea.

• Un examen fizic (consult) complet. Medicul dvs. veterinar va efectua un examen fizic complet al animăluțului dvs., de la cap la coadă.

• Examinarea rectală (tușeul rectal) care va include și încercarea de a vida (goli) manual glandele anale, urmând ca ulterior, medicul veterinar să facă consemnări privind calitatea secrețiilor acestora.

• Teste de sânge. În cazul în care medicul dvs. veterinar suspectează o infecție sau un abces al glandelor anale, acesta sau aceasta v-ar putea recomanda o hemogramă completă, care va evalua numărul și tipul de celule roșii și albe ale sângelui, precum și trombocitele (plachetele sangvine). De regulă, numărul de celule albe ale sângelui (leucocitele) va crește într-o infecție. În cazul în care medicul dvs. veterinar suspectează o tumoră a glandelor anale, acesta sau aceasta va recomanda efectuarea unui profil biochimic al sângelui, deosebit de important dacă câinele va trebui să fie anesteziat. Acest test de sânge va evalua organele majore, vitale pentru a vedea dacă acestea funcționează în mod normal și, de asemenea, va verifica nivelurile electroliților esențiali din organism. Tumorile glandelor anale pot provoca o creștere în nivelurile calciului din sânge.

• Radiografiile abdominale și de torace. Tumorile glandelor anale diseminează (metastazează) în limfonoduli și pulmoni și rareori în alte organe sau în oasele din organism. Radiografiile sunt utilizate pentru a verifica diseminarea clară (vizibilă cu ochiul liber) a cancerului, dar acestea nu pot exclude metastazarea microscopică. De asemenea, radiografiile toracice sunt deosebit de importante la câinii vârstnici care urmează să fie anesteziați pentru a verifica că nu există boli cardiace sau pulmonare care ar putea face anestezia riscantă.

• Ecografia abdominală. Cea mai obișnuită locație în care metastazează tumorile glandelor anale este limfonodulii sublombari. Acești limfonoduli pot deveni extrem de mari putând fi palpați prin tușeu rectal. Dacă nu pot fi palpați prin tușeu rectal, aceștia pot fi investigați și vizualizați prin intermediul unei ecografii. În cazurile în care limfonodulii devin foarte mari, aceștia pot comprima colonul și obstrucționează tranzitul și, respectiv, evacuarea materiilor fecale. Ca urmare, câinele va defeca cu dificultate, iar fecalele pot avea o formă și o mărime modificată.

Tratamentul

• Extirparea glandelor anale este efectuată sub anestezie generală

• Una sau ambele glande anale sunt extirpate de la caz la caz

• Există un oarecare risc de incontinență a fecalelor în cazul oricărei intervenții chirurgicale efectuate în regiunea anală, inclusiv în cea de extirpare a glandei anale. Riscul este mai mare atunci când ambele glande anale sunt extirpate decât atunci când este extirpată numai una.

• Tumorile glandelor anale pot disemina în limfonodulii din abdomen. Limfonodulii afectați pot fi extirpați, deși această intervenție poate fi dificilă.

Extirparea Glandelor Anale

• Saculectomia anală. Acesta este un termen formal care desemnează îndepărtarea chirurgicală a glandei anale. O astfel de intervenție chirurgicală este adesea recomandată în cazurile recurente de infecții sau obstrucție a glandelor anale și este o opțiune de tratament necesară în cazul tumorilor glandelor anale. Extirparea chirurgicală a glandelor anale poate fi executată unilateral (se extirpă o singură glandă) sau bilateral (se extirpă ambele glande) de la caz la caz. Animăluțul dvs. este supus anesteziei generale și este efectuată o incizie a pielii de deasupra glandei. Glanda este separată și izolată de mușchiul sfincterului anal și extirpată. După extragerea chirurgicală a glandei este recomandabil ca aceasta să fie trimisă la laborator pentru examenul biopsic.

• Posibilele riscuri ale intervenției chirurgicale, în afara riscurilor anesteziei generale, sunt incontinența fecalelor, fistulele (canale de drenaj) cronice datorate infecției remanente (rămase nechiuretate) sau a țesutului secretor, recidiva (reapariția) tumorii și sforțarea de a defeca datorată formării postchirurgicale a unei cicatrici anale care compresează pe rect.

• Extriparea limfonodulilor sublombari. În cazul în care o tumoră a glandelor anale s-a extins la nivelul limfonodulilor sublombari, atunci extirparea chirurgicală a acestora poate fi luată în considerare. Aceasta este o intervenție provocatoare din punct de vedere tehnic care se poate solda cu sângerare abundentă în timpul intervenției chirurgicale și, de asemenea, poate duce la incontinență urinară temporară sau permanentă având în vedere că nervii care controlează urinarea sunt situați în apropierea limfonodulilor sublombari. Această intervenție chirurgicală nu garantează vindecarea, dar poate atenua parte din problemele asociate limfonodulilor măriți în volum, cum ar fi defecarea dificilă.

Îngrijirea Postchirurgicală

Tratamentul optim pentru animăluțul dvs. de companie implică o îmbinare a asistenței veterinare de specialitate și a îngrijirii la domiciliu. Perioada imediat următoare intervenției chirurgicale poate fi critică, mai ales dacă starea animăluțului dvs. nu se ameliorează rapid.

• Administrați-i animăluțului dvs. toate medicamentele prescrise întocmai cum v-au fost recomandate. Anunțați-vă medicul veterinar dacă întâmpinați probleme în tratarea animăluțului dvs.

• Urmați întocmai intrucțiunile medicului dvs. veterinar privind îngrijirea postoperatorie, incluzând restricționarea mișcării timp de 1-2 săptămâni. Acest lucru va permite vindecarea rapidă și adecvată a inciziei.

• Folosiți un guler elizabetan care va fi așezat la gâtul câinelui dvs. pentru a evita linsul la nivelul operației și eventual, detașarea firelor de sutură.

• Locul operației va trebui să fie întreținut curat și uscat pentru a favoria cicatrizarea rapidă și a împiedica infectarea.

Îngrijirea la Domiciliu

Cunoscând obiceiurile de defecare normală și aspectul fecalelor animăluțului dvs. de companie, veți putea observa orice modificare survenită. Contactați-vă medicul veterinar dacă sesizați oricare dintre semnele bolilor glandelor anale menționate anterior. Urmați întocmai recomandările medicului dvs. veterinar privind îngrijirea postchirurgicală la domiciliu. Administrați-i animăluțului dvs. medicamentele prescrise și utilizați un guler elizabetan care va fi dispus în jurul gâtului câinelui dvs. pentru a-l împiedica să se lingă la nivelul inciziei.

Ce reprezintă anestezia?

Ce reprezintă anestezia?

Anestezia reprezintă pierderea totală a simţirii sau a senzaţiei. Aceasta este în principal asociată cu pierderea senzaţiilor dureroase, ceea ce permite efectuarea intervenţiilor chirurgicale sau a procedurilor de diagnostic fără a cauza durere. Există tipuri diferite de anestezie. Anestezia locală este responsabilă de lipsa de sensibilitate la durere sau de lipsa de senzaţie într-o anumită regiune. Anestezia generală determină o stare de inconştienţă totală şi relaxarea întregului corp, precum şi pierderea senzaţiei dureroase.

Care sunt indicaţiile pentru efectuarea anesteziei?

În medicina veterinară, în multe situaţii se necesită anestezierea pacientului. Orice tip de intervenţie chirurgicală sau operaţiune invazivă este efectuată sub anestezie generală. Aceste sunt reprezentate de intervenţiile chirurgicale abdominale, ortopedice, pe torace şi castrările. Profilaxia dentară necesită relaxarea completă, aşa că anestezia generală este indicată. Anestezia locală este cel mai adesea utilizată atunci când se tratează laceraţiile mici de piele. Ţesutul din jurul laceraţiei este anesteziat astfel încât suturile să poată fi puse fără să se provoace durere. Anestezicul local poate fi, de asemenea, utilizat pentru extirparea micilor leziuni sau a formaţiunilor cutanate.

Ce examene sau teste anteoperatorii sunt necesare înainte de anestezie?

Înainte ca anestezia generală să fie efectuată la orice pacient, o examinare fizică completă este necesară. Medicul veterinar ascultă inima şi pulmonii pentru a detecta orice murmur (zgomot), sunet cardiac anormal sau sunet pulmonar anormal. În cazul în care orice sunet anormal este auzit, radiografiile toracice sunt efectuate. Acestea sunt utile pentru a stabili dacă există orice modificare a mărimii inimii sau a ţesutului pulmonar. Abdomenul este palpat pentru a detecta orice anormalitate sau durerea. Radiografiile abdominale sau ecografia abdominală ajută la diagnosticarea oricărei anomalii detectate în timpul palpării.

În afară de examinarea fizică, analiza sângelui este adesea efectuată. O hemogramă completă examinează celulele roşii şi albe ale sângelui în ceea ce privesc anormalităţile. O analiză biochimică examinează enzimele hepatice, valorile renale şi electroliţii.

În cazul în care pacientul prezintă orice anormalitate sesizată la aceste teste de diagnostic, sunt luate măsuri pentru a stabiliza pacientul înainte de a fi anesteziat. De asemenea, medicamentele care sunt alese pentru a induce anestezia vor fi acelea care sunt cele mai potrivite pentru pacient şi boala sau problema lui.

Înainte de anestezia locală, o examinarea fizică trebuie să fie efectuată. Analiza sângelui nu este de obicei necesară înainte de anestezia locală, cu excepţia cazului în care au fost detectate modificări semnificative în timpul examinării fizice.

Ce tipuri de medicamente sunt necesare pentru anestezie?

Medicamentele sunt administrate pentru a induce atât anestezia generală, cât şi pe cea locală. Ca şi în medicina umană, câinii şi pisicile supuşi anesteziei generale primesc o medicaţie preanestezică pentru a reduce anxietatea şi pentru a le relaxa întreg organismul. Un analgezic (medicament împotriva durerii), de obicei, face parte din protocolul preanestezic. Medicaţia preanestezică, de asemenea, permite introducerea mai uşoară a unui cateter intravenos pentru inducerea anesteziei. Un anestezic cu durată scurtă de acțiune, administrat intravenos (agent de inducție) are ca scop inducerea stării de inconștiență pentru a se putea introduce un tub endotraheal (tub de respirație) în trahee. Acest tub permite utilizarea anestezicului inhalator (gaz) pe durata procedurii.

În cazul anesteziei locale, medicamentele sunt injectate în zona imediat apropiată celei în care se execută operația sau sutura.

Cât timp durează efectuarea (instalarea) anesteziei?

În cazul anesteziei generale, agenții preanestezici sunt administrați cu 45 minute – o oră înainte de inducerea anesteziei. Inducerea anesteziei este, de obicei, destul de rapidă, adesea, aceasta realizându-se în mai puțin de un minut. Durata anesteziei generale depinde de procedură și de tipul de anestezic utilizat. În cazul în care este utilizat un anestezic gazos, durata anesteziei poate fi controlată prin reglarea concentrației de anestezic administrat pacientului. De exemplu, intervenția chirurgicală de sterilizare, de regulă, durează mai puțin de oră. Procedurile mai complicate iau mai mult timp pentru a fi finalizate. Remedierea fracturilor și protezările totale de șold pot dura câteva ore. După ce procedura este finalizată, anestezicul inhalator este întrerupt și pacientul începe să respire oxigen. Animăluțele de companie, în mod tipic, încep să-și recapete starea de conștiență în aproximativ 10-30 de minute. Pacientul, de obicei, rămâne năuc și nesigur pe picioare timp de încă câteva ore.

Anestezicul local își face efectul în câteva secunde după administrare și, în general, durează 15-30 de minute.

Care sunt riscurile şi complicaţiile anesteziei?

Anestezia nu este niciodată lipsită de riscuri. Examinarea și testele de diagnostic efectuate anterior anesteziei ajută la reducerea riscurilor asociate acesteia prin descoperirea problemelor latente. Orice pacient poate avea reacții adverse (reacție alergică) la medicamente, incluzând și anestezicele.

Complicațiile care apar sub anestezia generală sunt apneea (lipsa respirației), bradicardia (frecvență cardiacă – bătăile inimii – redusă), hipotensiunea (tensiune arterială scăzută), pierderile de sânge și uneori, stopul cardiac. Pentru a împiedica apariția acestor complicații, pacientul este monitorizat continuu.

Există puține complicații asociate anestezicelor locale, cea mai comună complicație fiind reacția alergică.

În ce constă îngrijirea postoperatorie tipică în cazul anesteziei?

Îngrijirea postoperatorie după anestezia generală are ca scop revenirea pacientului la starea normală. Majoritatea pacienților sunt hipotermici (li se diminuă temperatura corporală), astfel că o sursă de căldură (pernă electrică, masă încălzită, pungile cu gel exoterm) trebuie să fie pusă la dispoziția pacientului până în momentul în care acesta își poate menține în mod autonom temperatura corporală. Controlul durerii este, de asemenea, o procedură standard în cadrul îngrijirii postoperatorii. Unele operațiuni vor provoca postoperator durere, așa că medicația specifică este utilizată pentru a crea o stare de confort pacientului. De asemenea, asistența generală este asigurată având scopul de a menține pacientul curat și liniștit.

Îngrijirea postoperatorie după anestezia locală este minimă. În cazul în care o cantitate semnificativă de anestezic a fost administrată într-un singur picior, animăluțul poate șchiopăta pentru o perioadă scurtă de timp. Majoritatea animăluțelor revin la starea normală în termen de 30 minute după administrarea anestezicului local.

Cât timp durează spitalizarea după anestezie?

Durata şederii în spital după anestezia generală depide de tipul intervenţiei efectuate. Procedurile stomatologice, de regulă, nu necesită spitalizarea peste noapte. Procedurile mult mai invazive, cum ar fi îndepărtarea unui corp străin de la nivel intestinal sau remedierea unei fracturi, de regulă, necesită spitalizarea timp de una până la mai multe zile.

Animăluţele cărora li s-a administrat un anestezic local, rareori rămân în spital.