luni, 8 februarie 2010

Ce reprezintă anestezia?



Ce reprezintă anestezia?

Anestezia reprezintă pierderea totală a simţirii sau a senzaţiei. Aceasta este în principal asociată cu pierderea senzaţiilor dureroase, ceea ce permite efectuarea intervenţiilor chirurgicale sau a procedurilor de diagnostic fără a cauza durere. Există tipuri diferite de anestezie. Anestezia locală este responsabilă de lipsa de sensibilitate la durere sau de lipsa de senzaţie într-o anumită regiune. Anestezia generală determină o stare de inconştienţă totală şi relaxarea întregului corp, precum şi pierderea senzaţiei dureroase.

Care sunt indicaţiile pentru efectuarea anesteziei?

În medicina veterinară, în multe situaţii se necesită anestezierea pacientului. Orice tip de intervenţie chirurgicală sau operaţiune invazivă este efectuată sub anestezie generală. Aceste sunt reprezentate de intervenţiile chirurgicale abdominale, ortopedice, pe torace şi castrările. Profilaxia dentară necesită relaxarea completă, aşa că anestezia generală este indicată. Anestezia locală este cel mai adesea utilizată atunci când se tratează laceraţiile mici de piele. Ţesutul din jurul laceraţiei este anesteziat astfel încât suturile să poată fi puse fără să se provoace durere. Anestezicul local poate fi, de asemenea, utilizat pentru extirparea micilor leziuni sau a formaţiunilor cutanate.

Ce examene sau teste anteoperatorii sunt necesare înainte de anestezie?

Înainte ca anestezia generală să fie efectuată la orice pacient, o examinare fizică completă este necesară. Medicul veterinar ascultă inima şi pulmonii pentru a detecta orice murmur (zgomot), sunet cardiac anormal sau sunet pulmonar anormal. În cazul în care orice sunet anormal este auzit, radiografiile toracice sunt efectuate. Acestea sunt utile pentru a stabili dacă există orice modificare a mărimii inimii sau a ţesutului pulmonar. Abdomenul este palpat pentru a detecta orice anormalitate sau durerea. Radiografiile abdominale sau ecografia abdominală ajută la diagnosticarea oricărei anomalii detectate în timpul palpării.

În afară de examinarea fizică, analiza sângelui este adesea efectuată. O hemogramă completă examinează celulele roşii şi albe ale sângelui în ceea ce privesc anormalităţile. O analiză biochimică examinează enzimele hepatice, valorile renale şi electroliţii.

În cazul în care pacientul prezintă orice anormalitate sesizată la aceste teste de diagnostic, sunt luate măsuri pentru a stabiliza pacientul înainte de a fi anesteziat. De asemenea, medicamentele care sunt alese pentru a induce anestezia vor fi acelea care sunt cele mai potrivite pentru pacient şi boala sau problema lui.

Înainte de anestezia locală, o examinarea fizică trebuie să fie efectuată. Analiza sângelui nu este de obicei necesară înainte de anestezia locală, cu excepţia cazului în care au fost detectate modificări semnificative în timpul examinării fizice.

Ce tipuri de medicamente sunt necesare pentru anestezie?

Medicamentele sunt administrate pentru a induce atât anestezia generală, cât şi pe cea locală. Ca şi în medicina umană, câinii şi pisicile supuşi anesteziei generale primesc o medicaţie preanestezică pentru a reduce anxietatea şi pentru a le relaxa întreg organismul. Un analgezic (medicament împotriva durerii), de obicei, face parte din protocolul preanestezic. Medicaţia preanestezică, de asemenea, permite introducerea mai uşoară a unui cateter intravenos pentru inducerea anesteziei. Un anestezic cu durată scurtă de acțiune, administrat intravenos (agent de inducție) are ca scop inducerea stării de inconștiență pentru a se putea introduce un tub endotraheal (tub de respirație) în trahee. Acest tub permite utilizarea anestezicului inhalator (gaz) pe durata procedurii.

În cazul anesteziei locale, medicamentele sunt injectate în zona imediat apropiată celei în care se execută operația sau sutura.

Cât timp durează efectuarea (instalarea) anesteziei?

În cazul anesteziei generale, agenții preanestezici sunt administrați cu 45 minute – o oră înainte de inducerea anesteziei. Inducerea anesteziei este, de obicei, destul de rapidă, adesea, aceasta realizându-se în mai puțin de un minut. Durata anesteziei generale depinde de procedură și de tipul de anestezic utilizat. În cazul în care este utilizat un anestezic gazos, durata anesteziei poate fi controlată prin reglarea concentrației de anestezic administrat pacientului. De exemplu, intervenția chirurgicală de sterilizare, de regulă, durează mai puțin de oră. Procedurile mai complicate iau mai mult timp pentru a fi finalizate. Remedierea fracturilor și protezările totale de șold pot dura câteva ore. După ce procedura este finalizată, anestezicul inhalator este întrerupt și pacientul începe să respire oxigen. Animăluțele de companie, în mod tipic, încep să-și recapete starea de conștiență în aproximativ 10-30 de minute. Pacientul, de obicei, rămâne năuc și nesigur pe picioare timp de încă câteva ore.

Anestezicul local își face efectul în câteva secunde după administrare și, în general, durează 15-30 de minute.

Care sunt riscurile şi complicaţiile anesteziei?

Anestezia nu este niciodată lipsită de riscuri. Examinarea și testele de diagnostic efectuate anterior anesteziei ajută la reducerea riscurilor asociate acesteia prin descoperirea problemelor latente. Orice pacient poate avea reacții adverse (reacție alergică) la medicamente, incluzând și anestezicele.

Complicațiile care apar sub anestezia generală sunt apneea (lipsa respirației), bradicardia (frecvență cardiacă – bătăile inimii – redusă), hipotensiunea (tensiune arterială scăzută), pierderile de sânge și uneori, stopul cardiac. Pentru a împiedica apariția acestor complicații, pacientul este monitorizat continuu.

Există puține complicații asociate anestezicelor locale, cea mai comună complicație fiind reacția alergică.

În ce constă îngrijirea postoperatorie tipică în cazul anesteziei?

Îngrijirea postoperatorie după anestezia generală are ca scop revenirea pacientului la starea normală. Majoritatea pacienților sunt hipotermici (li se diminuă temperatura corporală), astfel că o sursă de căldură (pernă electrică, masă încălzită, pungile cu gel exoterm) trebuie să fie pusă la dispoziția pacientului până în momentul în care acesta își poate menține în mod autonom temperatura corporală. Controlul durerii este, de asemenea, o procedură standard în cadrul îngrijirii postoperatorii. Unele operațiuni vor provoca postoperator durere, așa că medicația specifică este utilizată pentru a crea o stare de confort pacientului. De asemenea, asistența generală este asigurată având scopul de a menține pacientul curat și liniștit.

Îngrijirea postoperatorie după anestezia locală este minimă. În cazul în care o cantitate semnificativă de anestezic a fost administrată într-un singur picior, animăluțul poate șchiopăta pentru o perioadă scurtă de timp. Majoritatea animăluțelor revin la starea normală în termen de 30 minute după administrarea anestezicului local.

Cât timp durează spitalizarea după anestezie?

Durata şederii în spital după anestezia generală depide de tipul intervenţiei efectuate. Procedurile stomatologice, de regulă, nu necesită spitalizarea peste noapte. Procedurile mult mai invazive, cum ar fi îndepărtarea unui corp străin de la nivel intestinal sau remedierea unei fracturi, de regulă, necesită spitalizarea timp de una până la mai multe zile.

Animăluţele cărora li s-a administrat un anestezic local, rareori rămân în spital.

duminică, 7 februarie 2010

Îngrijirea iepurelui după intervenţia chirurgicală de sterilizare/castrare



Îngrijirea după intervenţia chirurgicală

După operaţie, iepuraşul dvs. va avea nevoie de o îngijire specială până când el/ea se recuperează în totalitate.

· În primul rând, iepuraşul dvs. va trebui să fie pus într-o cameră întunecată, curată şi fără zgomote. Pe măsură ce iepuraşul dvs. începe să-şi revină, puneţi-i la dispoziţie o zonă slab iluminată sau o cuşcă parţial acoperită, astfel încât el/ea să se poată odihni în linişte.

· Evitaţi luarea în braţe a iepuraşului pentru a permite inciziei să se vindece. Amintiţi-vă că iepuraşul dvs. va avea de suferit câteva zile.

· Aveţi în vedere ca iepuraşul să fie scos din cuşca de sârmă şi să fie aşezat pe ceva moale, cum ar fi prosoapele sau piele de oaie artificială (un cojocel sintetic). În cazul iepuraşilor crescuţi afară, este la fel de important ca ei să nu stea în mizerie sau dejecţii, care pot contamina incizia.

· Ţineţi iepuraşul în casă timp de cel puţin 5 zile sau cel puţin pe un material moale şi curat.

La femele, recuperarea după o intervenţie chirurgicală durează mai mult decât la masculi. Adesea, masculii încep să mănânce în aceeaşi noapte, dar femelele pot ajunge până la aproape 24 de ore fără să dorească să mănânce. Este important ca iepuraşul dvs. să mănânce ceva până în dimineaţa următoare, aşa că trataţi-l ca pe un bebeluş oferindu-i bucăţele mici de măr, verdeţuri suculente sau fân. Înlocuiţi verdeţurile şi fructele cu unele proaspete în cazul în care iepuraşul nu le consumă în termen de 2 ore. De asemenea, introduceţi în cuşcă recipientul de apă al iepuraşului dvs. pentru a-l tenta să bea.

Dacă iepuraşul dvs. este un mascul, până în ziua următoare, acesta va reveni aproape la starea sa normală. Cât privesc femelele, acestora le pot lua aproape o săptămână să-şi revină la normal, dar începând cu a doua zi de la operaţie, ele ar trebui să mănânce cel puţin câte ceva. Păstrarea alimentelor proaspete va fi de mare ajutor.

Nu uitaţi să vă contactaţi medicul veterinar în cazul în care iepuraşul dvs. nu mănâncă nimic a doua zi după operaţie.


vineri, 5 februarie 2010

Hernia ombilicală la pisici



Prezentare generală

O hernie ombilicală este o afecțiune în care conținutul abdominal iese prin peretele abdominal în zona ombilicului. Herniile mici, în general, nu sunt o problemă. Se recomandă remedierea unei hernii mai mari datorită riscului de strangulare a anselor intestinale.

Cauza exactă a unei hernii ombilicale este necunoscută, deși cele mai multe sunt considerate a fi ereditare. Aceasta este cel mai frecvent o malformație congenitală cauzată de embriogeneza defectuoasă. Orificiul ombilical este o componentă anatomică normală până la naștere ținând cont de faptul că acesta conține vasele de sânge care traversează de la mamă la fetus. Acest orificiu se închide la naștere la animăluțul normal, astfel că hernia apare în cazul în care orificiul nu mai reușește să se închidă.

Herniile ombilicale sunt mult mai comune la câini decât la pisici. Acestea apar pe linia mediană a peretelui abdominal, prin inelul ombilical și pot avea o varietate de mărimi de la foarte mici până la foarte mari. Hernia apare ca o masă abdominală moale în zona ombilicului. În funcție de dimensiunea orificiului, structurile abdominale, cum ar fi grăsimea falciformă sau epiplonul pot migra prin orificiu. Acest lucru, de regulă, nu cauzează o problemă. Cu toate acestea, în cazul în care orificiul este suficient de mare, o ansă intestinală poate rămâne captivă în sacul herniar determinând o problemă care pune în pericol viața animăluțului. Din acest motiv, se recomandă ca herniile mai mari să fie remediate după diagnosticare. Această operație este cel mai adesea efectuată concomitent cu intervenția chirurgicală de castrare sau sterilizare.

Unii câini de sex mascul cu hernie ombilicală pot prezenta, de asemenea, o anomalie concomitentă cum este aceea a unui testicul reținut (în cavitatea abdominală și necoborât la nivelul scrotului), respectiv, criptorhidism. Unele rase sunt predispuse la hernii ombilicale, respectiv, Airedale terrierii, pekinezii și basenjii.

Ce ar trebui să urmăriți

· Prezența unei mase abdominale moi în zona ombilicului

Semnele strangulării intestinale:

· Sacul herniar mai mare și dureros care poate fi cald la palpare

· Vărsături

· Disconfort sau durere abdominală

· Anorexie

· Depresie

Diagnosticul

· Diagnosticul definitiv al unei hernii ombilicale se realizează prin examinarea fizică (consultul). În general, conținutul sacului herniar poate fi repus înapoi în abdomen. Acest lucru îi permite medicului dvs. veterinar să determine dimensiunea orificiului ombilical. Mărimea herniei, care prezintă cea mai mare importanță și cel mai mare grad de periculozitate, este acea mărime care este similară cu cea a unei anse intestinale. Această mărime prezintă riscul de a permite unei anse intestinale să alunece în sacul herniar și să rămână captivă cauzând o „strangulare” ce pune în pericol viața. Herniile care sunt mai mici, respectiv, prea mici pentru ca o ansă să intre sau mai mari, în care ansele pot intra și ieși după bunul plac, prezintă un risc mai mic de strangulare.

· Ocazional, radiografiile cu substanță de contrast pot fi utilizate pentru a diagnostica herniile strangulate.

· Ecografia abdominală poate fi utilizată pentru a stabili dimensiunea și conținutul herniei în unele cazuri.

Tratamentul

· Herniile ombilicale mici se pot închide în mod spontan la animalele tinere. Închiderea spontană se poate produce până la vârsta de 6 luni.

· Unele hernii ombilicale de dimensiuni mici este posibil să nu se remedieze, iar animăluțele de companie pot trăi întreaga viață având această problemă, fără a exista repercusiuni.

· Herniile mai mari trebuie să fie remediate. Această remediere este în mod obișnuit efectuată în același moment cu intervenția chirurgicală de sterilizare sau castrare având în vedere că animăluțul de companie va fi oricum anesteziat. Intervenția chirurgicală constă din reducerea (repunerea) manuală a conținutului herniei înapoi în abdomen urmată de efectuarea de către chirurg a unei incizii deasupra sacului herniar. Țesutul care delimitează hernia este îndepărtat, iar peretele abdominal este închis. Această intervenție chirurgicală este realizată destul de frecvent. Zona în care se intervine în cazul unei hernii ombilicale este foarte aproape de zona în care este făcută o incizie în peretele abdominal pentru intervenția chirurgicală de sterilizare la femelă. Din acest motiv, aproape toate herniile ombilicale, indiferent de mărime, pot fi remediate în același timp cu operația de sterilizare la animăluțele de companie de sex femel.

Îngrijirea la domiciliu și prevenția

Programați-vă animăluțul de companie la medicul veterinar în cazul în care ați depistat că acesta are o hernie sau în cazul în care hernia apare mai voluminoasă, abdomenul este dureros sau animăluțul dvs. vomită, este deprimat sau nu mănâncă. Aceste semne pot reprezenta o urgență medicală.

În cazul în care s-a efectuat intervenția chirurgicală, supravegheați-vă animăluțul pentru a sesiza eventualele complicații ce ar putea apărea după operație, respectiv:

· Probleme la locul inciziei, cum ar fi roșeață, inflamație sau supurație

· Reapariția umflăturii

Având în vedere că afecțiunea este considerată a fi ereditară, hernia ombilicală poate fi prevenită prin împiedicarea animăluțelor de companie cu hernii ombilicale de la a se reproduce.